1 Samuel 7

1Oamenii din Chiriat-Iearim au venit și au luat Chivotul Domnului, ducându-l în casa lui Abinadab, pe deal, iar pe fiul său Elazar l-au sfințit ca să aibă grijă de Chivotul Domnului.

Prima victorie a lui Israel sub conducerea lui Samuel

2Trecuse mult timp – douăzeci de ani – de când Chivotul se afla la Chiriat-Iearim, și întreaga Casă a lui Israel plângea după Domnul.

3Atunci Samuel a vorbit întregii Case a lui Israel, zicând:

‒ Dacă din toată inima voastră vă întoarceți la Domnul, atunci îndepărtați dumnezeii străini și aștoretele din mijlocul vostru, îndreptați-vă inima spre Domnul și slujiți-I numai Lui. Și El vă va elibera din mâna filistenilor.

4Fiii lui Israel au îndepărtat baalii și aștoretele și au slujit numai Domnului.

5Apoi, Samuel a zis:

‒ Adunați tot Israelul la Mițpa și eu mă voi ruga Domnului pentru voi.

6S-au adunat deci la Mițpa, au scos apă și au vărsat-o înaintea Domnului
Nu se cunoaște cu exactitate semnificația acestui ritual. Probabil un simbol al pocăinței, deoarece este urmat de post și mărturisire.
. În ziua aceea, au postit și au zis acolo: „Am păcătuit împotriva Domnului“. Samuel îi judeca pe fiii lui Israel la Mițpa.

7Filistenii au auzit că fiii lui Israel s-au adunat la Mițpa. Atunci domnitorii filistenilor au pornit împotriva lui Israel.

Când fiii lui Israel au auzit lucrul acesta, s-au temut de filisteni
8și i-au zis lui Samuel:

‒ Nu înceta să strigi pentru noi la Domnul, Dumnezeul nostru, ca să ne elibereze din mâna filistenilor.

9Samuel a luat un miel de lapte și l-a adus întreg ca ardere-de-tot Domnului. Apoi a strigat către Domnul pentru Israel, iar Domnul i-a răspuns. 10În timp ce Samuel aducea arderea-de-tot, filistenii se apropiau ca să se lupte cu Israel. Însă Domnul a tunat în ziua aceea împotriva filistenilor, producând un zgomot puternic, și a adus panică în rândul acestora. Astfel, ei au fost învinși de Israel. 11Bărbații lui Israel au ieșit din Mițpa, i-au urmărit pe filisteni și i-au ucis până în apropiere de Bet-Car. 12Samuel a luat atunci o piatră și a așezat-o între Mițpa și Șen. El i-a pus numele Eben-Ezer, zicând: „Până aici Domnul ne-a ajutat“.

13Astfel, filistenii au fost supuși și n-au mai invadat teritoriul Israelului, iar mâna Domnului a fost împotriva filistenilor cât timp a trăit Samuel. 14Cetățile pe care filistenii le-au capturat de la Israel, cele de la Ekron și până la Gat, au fost luate înapoi. Israel și-a eliberat teritoriile din mâna filistenilor. În același timp, a fost pace și între Israel și amoriți.

15Samuel a continuat să judece Israelul în toate zilele vieții lui. 16El mergea an de an, făcând înconjurul Betelului, al Ghilgalului și al Mițpei, și judeca Israelul în toate aceste locuri. 17Apoi se întorcea la Rama – deoarece acolo era casa lui – judecând și acolo pe Israel. Tot acolo a construit un altar Domnului.

Copyright information for RonNTR